Colectia mea de bancnote aici:
colectiadebani.blogspot.ro

miercuri, 31 ianuarie 2024

.

 


marți, 30 ianuarie 2024

CARD RATB MARI VILA

CUMPAR ACEST TIP DE CARD RATB
OFER 200 LEI

CARDUL TREBUIE SA FIE CU RECLAMA LA S.C. MARI VILA COM S.R.L.



 

marți, 7 februarie 2017

Poveştile banilor - Bancnotele Marii Epurări


Grigoriy Fedorovici Grinko (1890-1938) - Comisar al Poporului de Finanţe din URSS între 1930 şi 1937, demis la 13 august 1937 şi arestat la 17 august, acuzat de Troţkism şi de spionaj, şi executat la 15 martie 1938. Acesta este cunoscut printre numismaţi pentru că odată cu demiterea lui a dispărut şi semnătura sa de pe bancnote, ulterior pe bancnotele sovietice şi ruseşti nu a mai apărut semantura unui oficial până în 1992.

5 Ruble 1934 cu semnatura lui Grinko

5 Ruble 1934 făra semnătura lui Grinko emisă in 1937

Comisari al Poporului de Finanţe din URSS ucisi in timpul Marii Epurări:

-  Grigoriy Iakovlevici Sokolnikov (1888-1939) - în funcţie între 1923 şi 1926, arestat la 26 iulie 1936, condamnat la 30 ianuarie 1937 la 10 ani de închisoare şi ucis în închisoare la 21 mai 1939. A fost reabilitat în 1988.

Nikolay Pavlovici Brzuhanov (1878-1938) - în funcţie între 1926 şi 1930, arestat la 3 februarie 1938 şi împuşcat. A fost reabilitat în 1956.

- Grigoriy Fedorovici Grinko (1890-1938) în funcţie între 1930 şi 1937, am vorbit mai sus despre el. A fost reabilitat în 1959.

Vlas Iakovlevici Chubar (1891-1939) - în funcţie între 1937 şi 1938, arestat la 4 iulie 1938, în timpul interogatoriului a fost bătut şi torturat, la 22 februarie 1939 a fost condamnat la moarte pentru activităţi anti-sovietice, terorism şi sabotaj, a fost executat la 26 februarie 1939. A fost reabilitat în 1955.

Surse:


joi, 2 februarie 2017

Poveştile banilor - Rublele lui Brut

Sergei Arkadevici Brut (1864-1914), a fost unul dintre casierii Băncii de Stat a Rusiei în perioada Imperiului Rus, acesta a fost angajat în 1895 şi în calitatea sa de casier a semnat pe mai multe bancnote ruseşti. Dar Sergei se pare a avea o slăbiciune, era un împătimit al jocurilor de noroc, şi cândva la începutul anului 1914, chiar când mocnea primul război mondial, acesta se pare că a pierdut imense sume de bani la jocuri, foarte mulţi bani fiind bani ai statului. Pierzând toţi banii, şi ajungând sărac, Sergei Arkadevici Brut s-a spânzurat! 
Foarte curând în public a apărut zvonul că bancnotele semnate de Brut, ar purta noroc, mai ales la jocurile de noroc. Ca urmare foarte mulţi jucători dar şi oameni simpli au început să caute aceste bancnote şi să le pastreze asemeni unor talismane. În Petrograd (actualul Sankt Petersburg) capitala de atunci a Rusiei, şi locul desfăşurării acestor evenimente, existau oameni care vindeau mai scump bancnotele semnate de Brut, astfel Banca de Stat a Rusiei a dat un comunicat în 5 februarie 1915 prin care spunea "În ciuda speculatorilor, Banca de Stat încă produce bancnote cu el (semnătura lui Brut) şi le distribuie sau încasează fără nici o copeică în plus".
Bancnotele semnate de Brut au fost o legendă în epocă, fiind menţionate în mai multe opere literare ale vremii, dar astăzi sunt accesibile tocmai datorită faptului că lumea le-a pastrat. Bancnotele au o caracteristică, prezintă pliuri accentuate pe lungime si lăţime, din cauza păstrării lor in portofele.


Exemplu de bancnotă semnată de Brut
1 Rublă 1898
Semnături:
Guvernator: Sergei Ivanovici Timaşev
Casier: Sergei Arkadevici Brut


Semnătura lui Brut în detaliu

surse:
 https://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%91%D1%80%D1%83%D1%82%D0%BE%D0%B2%D1%81%D0%BA%D0%B8%D0%B9_%D1%80%D1%83%D0%B1%D0%BB%D1%8C
 http://ejeweek.ru/show_item.php?id=98
 http://statehistory.ru/2230/Schastlivyy-rubl-kassira-Bruta/
 http://www.dengi-info.com/interesting_money/?nid=24

miercuri, 25 ianuarie 2017

Banii Republicii Moldova


1. Cartela consumatorului

Ca urmare a dizolvării U. R. S. S. şi a inflaţiei rublei sovietice autorităţile din nou formata Republică Moldova au decis în 1992 sa emită aşa numita "Cartela consumatorului", acestea se distribuiau de către Ministerul Finanţelor tuturor băncilor şi angajatorilor (uzine, fabrici, cooperative agricole, etc) în vederea ca la salarii, pensii sau alocaţii să fie distribuite adiţional salariului în cuantum de 70% la veniturile de peste 100 ruble, şi 75 ruble veniturilor sub 100 ruble indiferent de sumă. Aceste foi cu cupoane trebuiau să fie folosite la cumpărarea de produse alături de rublele sovietice, de exemplu când cumparai un produs de 28 de ruble trebuia să dai 28 de ruble sovietice şi cupoane în valoare tot de 28 de ruble. Folosirea cupoanelor se făcea doar arătând "Cartela consumatorului". "Cartela consumatorului" era o foaie cu 28 de cupoane de diferite valori, se cunosc 2 serii de astfel de "cartele": prima tiparită mai primitiv si datată "martie 1992" cu 4 valori totale (25, 50, 75 si 100 ruble) şi a doua serie tiparită mai ingrijit, aceasta din urmă datată "aprilie 1992" având tot 4 valori toale (25, 50, 75 si 100 ruble) dar unele valori având mai multe variante de culoare. Motivul acestor "cartele" a fost inflaţia puternică din Rusia şi impiedicarea rublelor sovietice din Rusia şi din celelalte ţări ex-sovietice să patrundă pe piaţa şi să afecteze economia şubredă şi în formare a Republicii Moldova. Acest sistem de plată a fost utilizat aproximativ un an de zile, până la apariţia cuponului moldovenesc.

2. Cuponul moldovenesc

Primele bancnote emise în Republica Moldova au fost "Cupoanele" acestea fiind nişte bancnote emise de Banca Naţională a Moldovei, la paritate 1 la 1 cu rubla sovietică, primul cupon emis a fost cel de 200 de cupoane în 10 iunie 1992, urmat de cel de 50 cupoane, de cel de 1000 cupoane, de cel de 5000 cupoane, ultima fiind bancnota de 5 Lei (5000 de cupoane) care deşi este considerată bancnotă, cand a fost emisă era considerată cupon de 5000. Aceste cupoane împreună cu bancnota de 5 lei 1992, au fost tipărite în Romania pe hârtia bancnotelor din emisiunea 1966 şi proiectate de artistul moldovean Gheorghe Vrabie.

bancnote:

- 200 Cupon - emisiunea 1992 - emisă în 10 iunie 1992 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 50 Cupon - emisiunea 1992 - emisă în 22 iulie 1992 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 1000 Cupon - emisiunea 1993 - emisă în 16 martie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 5000 Cupon - emisiunea 1993 - emisă în 8 septembrie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 5 Lei (5000 Cupon) - emisiunea 1992 - emisă în 20 septembrie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)

3. Leul moldovenesc

Deşi bancnota de 5 lei 1992 a fost emisă ca cupon de 5000, este considerată leu moldovenesc, leul moldovenesc a apărut în circulaţie în 29 noiembrie 1993, atunci au fost puse în circulaţie monedele de 1 ban, 5 bani, 25 bani, 50 bani (emisiunea 1993), 1 leu şi 5 lei şi bancnotele de 1 leu (emisiunea 1992), 10 lei (emisiunea 1992) şi 20 lei (emisiunea 1992 care a mai avut emisiuni succesive până în 2013 şi circulă şi astăzi). Monedele au fost bătute la Monetăria Statului din România, bancnotele de 1 leu 1992 şi 10 lei 1992 au fost tipărite în România la fel ca cupoanele din 1992-1993 şi 5 lei 1992 pe hârtia bancnotelor din emisiunea 1966, iar bancnota de 20 lei 1992 a fost tiparită la fel ca urmatoarele ediţii ale ei în Franţa. Ulterior în 1994 au fost emise bancnote de la 1 leu (emisiunea 1994) la 50 lei, acestea fiind tipărite tot în Franţa, ulterior în 1995 fiind emise bancnotele de 100 şi 200 lei, tipărite încă din 1992 tot în Franţa, în 1998 a fost emisă o noua monedă de 50 bani, în 1999 a fost emisă bancnota de 500 lei, şi ea tiparită în 1992 in Franţa, şi în 2001 a fost emisă cea mai mare bancnotă, cea de 1.000 lei, tiparită tot in 2001 în Franţa. 
Toate bancnotele moldoveneşti au fost proiectate de Gheorghe Vrabie, iar în 1992 odată cu tipărirea bancnotelor de 1, 5 şi 10 lei în România şi 20 lei în Franţa, s-au tipărit bancnotele de 50, 100, 200. 500 şi 1.000 lei, dar acestea au fost stocate în seifurile Băncii Naţionale şi emise ulterior. 
La data de 29 noiembrie 2013 a fost pusă în circulaţie singura bancnotă comemorativă moldovenească de 200 lei, aceasta diferă de bancnota de 200 lei normală prin prezenţa unor elemente de siguranţă noi, ce se vor regăsi pe bancnotele reproiectate din 2015, şi de un text supratipărit care defineşte şi motivul emiterii acestei bancnote comemorative, 20 de ani de la punerea în circulaţie a leului moldovenesc.
Ultimele bancnote emise în Republica Moldova sunt bancnotele de 1 leu şi 100 lei reproiectate, care prezintă cateva elemente de siguranţă în plus, iar în cazul bancnotei de 100 lei 2015 avem şi un nou desen şi o altă dimensiune a bancnotei, aceasta se plasează în seria de design a bancnotelor de valoare mare, de 200, 500 şi 1.000 lei.

monede:

- 1 Ban - emisiunile 1993-2013 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: aluminiu - în circulaţie (practic nu mai circulă din cauza valorii mici)
- 5 Bani - emisiunile 1993-2016 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: aluminiu - în circulaţie
- 25 Bani - emisiunile 1993-2016 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: aluminiu - în circulaţie
- 50 Bani - emisiunea 1993 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: aluminiu - retrasă din circulaţie în 1998 (?)
- 1 Leu - emisiunea 1992 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: otel placat cu nichel - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 5 Lei - emisiunea 1992 - emisă în 29 noiembrie 1993 - material: otel placat cu nichel - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 50 Bani - emisiunile 1997-2008 - emisă în ianuarie 1998 - material: otel placat cu alama - în circulaţie

bancnote:

- 5 Lei (5000 Cupon) - emisiunea 1992 - emisă în 20 septembrie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 1 Leu - emisiunea 1992 - emisă în 29 noiembrie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 10 Lei - emisiunea 1992 - emisă în 29 noiembrie 1993 - retrasă din circulaţie în 1994 (?)
- 20 Lei - emisiunile 1992-2013 - emisă în 29 noiembrie 1993 - în circulaţie
- 5 Lei - emisiunile 1994-2013 - emisă în 29 aprilie 1994 - în circulaţie
- 1 Lei - emisiunile 1994-2013 - emisă în 19 mai 1994 - în circulaţie
- 10 Lei - emisiunile 1994-2013 - emisă în 19 mai 1994 - în circulaţie
- 50 Lei - emisiunile 1992-2013 - emisă în 19 mai 1994 - în circulaţie
- 100 Lei - emisiunile 1992-2013 - emisă în 15 septembrie 1995 - în circulaţie
- 200 Lei - emisiunile 1992-2013 - emisă în 15 septembrie 1995 - în circulaţie
- 500 Lei - emisiunea 1992 - emisă în 6 decembrie 1999 - în circulaţie
- 1.000 Lei - emisiunea 1992 - emisă în 23 noiembrie 2001 - în circulaţie
- 1 Leu - emisiunea 2015 - emisă în 12 octombrie 2015 - în circulaţie
- 100 Lei - emisiunea 2015 - emisă în 12 octombrie 2015 - în circulaţie

4. Erori pe bancnotele moldoveneşti

Din cauza grabei cu care au fost proiectate şi tipărite bancnotele moldoveneşti, la începutul anilor '90, atunci când incertitudinea domnea peste şubredele instituţii ale Republicii Moldova, şi din cauză ca mulţi dintre oamenii care au lucrat la aceste bancnote nu erau vorbitori fluenţi a limbii române, avem de-a face cu mai multe erori de scriere pe aceste bancnote, dar şi câteva ciudaţenii!

erori de scriere pe bancnotele moldoveneşti:
- bancnotele de 1 leu emisiunile 1994-2006 au scris pe revers "MÎNĂSTIREA CĂPRIANA", eroare corectată în 2010 unde apare scris corect "MĂNĂSTIREA CĂPRIANA"
- bancnotele de 10 lei emisiunile 1994-2006 au scris pe revers "MÎNĂSTIREA HÎRJAUCA", eroare corectată în 2009 unde apare scris corect "MĂNĂSTIREA HÎRJAUCA"
- bancnotele de 50 lei emisiunile 1992-2006 au scris pe revers "MÎNĂSTIRE HÎRBOVET", eroare corectată în 2008 unde apare scris corect "MĂNĂSTIREA HÎRBOVĂŢ"
- bancnotele de 100 lei emisiunea 1992 au scris pe revers "CETATEA THIGHINA", eroare corectată în 2008 unde apare scris corect "CETATEA TIGHINA"

ciudăţenii pe bancnotele moldoveneşti:
- bancnotele de 100 lei emisiunile 1992-2013 dar şi emisiunea reproiectată din 2015 au pe revers Cetatea Tighina, dar aceasta nu se afla sub controlul autorităţilor de la Chişinău, ea fiind sub controlul autorităţilor separatiste de la Tiraspol, oraşul Tighina fiind denumit de către aceştia Bendery, iar în cetate se află o unitate militară a armatei transnistrene.
Cetatea Tighina (Bendery) se mai află şi pe bancnotele transnistrene de 25 Ruble emisiunile 2000 şi 2007
Cetatea Tighina acum
- bancnotele de 500 lei emisiunea 1992 au pe revers Catedrala Mitropolitană din Chișinău cu tot cu clopotniţa aflată în exteriorul catedralei, dar la momentul proiectîrii şi tipăririi bancnotei, în 1992, clopotniţa nu mai exista, ea fiind demolată în anii '60 şi reconstruită abia în 1997-1998, desenul de pe bancnotă fiind facut după imagini de arhivă.
Catedrala într-o fotografie veche
Catedrala fără clopotniţă
Catedrala acum
- bancnotele de 1.000 lei emisiunea 1992 au pe revers Cladirea Preşedenţiei Republicii Moldova, dar pe bancnotă apare scris "Parlamentul Republicii Moldova", de ce? pentru că această clădire, construită în 1987, a găzduit până la începutul anilor '90 Sovietul Suprem al R. S. S. Moldoveneşti apoi Parlamentul Republicii Moldova.
Cladirea Preşedenţiei Republicii Moldova
Cladirea Parlamentului Republicii Moldova
- bancnotele de 100 lei emisiunile 1992-2013 sunt singurele bancnote moldoveneşti care poartă semnătura desenatorului, Gheorghe Vrabie, dar ciudat bancnota reproiectată de 100 lei emisiunea 2015 nu mai are semnătura acestuia.
Despre artistul Gheorghe Vrabie puteti citi mai multe aici:


marți, 17 ianuarie 2017

Bancnotele de înlocuire (replacement notes)


Bancnotele de înlocuire (replacement notes), sunt bancnote cu un sistem special de numerotare, care le separă de bancnotele normale şi sunt destinate a înlocui bancnotele cu defecte în procesul de tipărire. Pentru ca o tranşă de bancnote trebuie să aibă o cantitate fixă de bancnote, atunci când o bancnotă sau mai multe suferă defecte după procesul de tipărire a seriei şi acestea sunt găsite şi înlocuite, în locul lor în pachetele ce urmează să fie duse la banca centrala şi puse în circulaţie, sunt puse bancnote special facute pentru acest scop.
De exemplu, într-o tranşă de bancnote trebuie tipărite 1 milion de bancnote, deci bancnote cu seria de la 0000001 la 1000000. În procesul de tipărire 25 de bancnote sunt considerate cu defect. Astfel cele 25 de bancnote sunt distruse, şi în locul lor în teancuri sunt puse 25 de bancnote seciale, aceste bancnotele de înlocuire, şi astfel comanda este îndeplinită cu succes şi 1 milion de bancnote ajung la banca centrală spre a fi puse în circulaţie. 
Uneori, bancnotele de înlocuire nu prezintă semne distinctive, ci doar un interval din serie, care este cunoscut doar de emitent şi de imprimerie. De exemplu, bancnotele din intervalul AE120000-AE245000 sunt bancnote de înlocuire deşi asta este secret.

Exemple de semne distinctive utilizate în seria bancnotelor de înlocuire:
S. U. A. foloseşte simbolul "*" în serie, acestea sunt cunoscute ca şi "Star Notes"
Argentina foloseşte "R"
Sri Lanka foloseşte "Z"
Serbia foloseşte "ZA"
Scoţia, Hong Kong şi Mongolia folosesc "ZZ"

Exista nenumarate alte semne speciale sau numerotări.
Aceste bancnote sunt cautate de colecţionari, pentru ca sunt mai rare.

https://en.wikipedia.org/wiki/Replacement_banknote

România a emis, din câte se cunosc, doar la 3 bancnote aceste bancnote de înlocuire

100.000 Lei 1998 - acestea au seria 000Z urmată de 7 cifre, care înseamnă numărul bancnotei
exemplu: 000Z0025476

50.000 Lei 2000 - acestea au tot seria 000Z urmată de 7 cifre, care înseamnă numărul bancnotei
exemplu: 000Z0002956

1.000.000 Lei 2003 - acestea au seria formata de anul tipăririi, 03 sau 04 însemnând 2003 sau 2004, o cifră care poate înseamna locul în coală, litera Z şi 7 cifre care înseamnă numărul bancnotei
exemplu: 035Z0025676 sau 043Z1156773


sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Imaginile de pe bancnote (2)

Palatul Culturii, Iaşi


50 Lei - 1966

https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Culturii_din_Ia%C8%99i


Mănăstirea Putna, judeţul Suceava


1.000 Lei - 1991



Poarta a III-a a Cetăţii Alba Iulia


5.000 Lei - 1992



Biserica Densuş, judeţul Hunedoara


5.000 Lei - 1992



Palatul Suțu, Bucureşti



10.000 Lei - 1994



Statui Fortuna cu Pontos din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis



10.000 Lei - 1994


Gânditorul de la Hamangia 



10.000 Lei - 1994

200 Lei - 2006



vineri, 13 ianuarie 2017

Imaginile de pe bancnote (1)

Mănăstirea Curtea de Argeș, Curtea de Argeș



10.000 Lei - 1999

10.000 Lei - 2000

1 Leu - 2005

https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Curtea_de_Arge%C8%99


Ateneul Român, București



5 Lei - 2005

50.000 lei - 2001
100 Lei - 1966



Casa gospodăriei de viticultor din Vlădeşti judeţul Vâlcea (Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Judeţul Sibiu)


10 Lei - 2008

10 Lei - 2005

100.000 Lei - 2001

100.000 Lei - 1998



Avionul Vlaicu II



500.000 Lei - 2000

50 Lei - 2005


Fosta clădire a Teatrului Național, București




Terenul vechiului Teatru National a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit acolo Hotelul Novotel. Porticul de intrare al clădirii dispărute în 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcție cu fațadă de sticlă a hotelului.

1.000.000 Lei - 2003

100 Lei - 2005



Biblioteca Centrală Universitară, Iași


500 Lei - 2005




RSS Feed

Siteuri partenere:

BannerFans.com
BannerFans.com
BannerFans.com